» Rimetea - Piatra Secuiului - Colţeşti - Pârâul Muntelui - Vidolm
Marcaj: cruce albastră; Lungime: 15,6km; Diferenţă de nivel: 940m; Timp de mers: 6-6,5ore.

Nu se recomandă parcurgerea întregului traseu deodată, ci în două etape: Rimetea - Piatra Secuiului - Colţeşti; respectiv Colţeşti - Pârâul Muntelui - Vidolm, sau mai rar invers, dinspre Vidolm, traversând muntele spre bazinul Trascăului.

 Marcajul traseului începe din centrul comunei, de la jalonul instalat lângă zidul bisericii, în direcţia sud-est. Trece peste pârâu, apoi urcă treptat printre terasele agricole, ajungând la poalele Pietrei Secuiului, la Râpa Mare. Văzut de jos, drumul ce urcă pare să fie foarte greu. Poteca urcă pe o pantă accentuată şi, în unele locuri, trece peste grohotişuri. Într-o oră putem ajunge sus relativ uşor. Peisajul stâncos al urcuşului este mult mai frumos şi mai impozant decât ne-am fi aşteptat. La jumătatea drumului se află un izvor sub peretele stâncos al canionului. Înaintea şeii, cu 200m, se desprinde o potecă care urcă spre nord, către vârful Colţii Trascăului.

Poteca marcată urcă în şa la 1050m altitudine, unde se găseşte un jalon indicator şi o cruce de piatră. De aici, deapărat merită un efort suplimentar de a urca până la bornele de beton ale cotei 1129m, de unde avem o perspectivă largă asupra împrejurimilor, de o rară frumuseţe.

Reîntorşi în şa, traseul marcat continuă pe curbă de nivel circa 1km , pe coasta ierboasă estică, după care coboară prin Valea Guşteagului (Valea Caldă), până ajungem la Coada Pietrii, după care deja încep terenurile cultivate. În continuare, drumul ne conduce în satul Colţeşti. Marcajul continuă spre stânga printre casele satului, până în centrul localităţii. Urcăm pe strada care porneşte spre nord până la capătul satului. Pe această porţiune traseul nostru este comun cu traseul nr.11, banda albastră. Acolo găsim un stâlp indicator marcând bifurcaţia traseului nr.11 spre stânga.

Traseul nostru cu cruce albastră continuă spre nord-vest, pe drum, urmând în amonte valea Pârâului Muntelui. Depăşind la stânga impozantele ruine ale cetăţii fostei familii Thoroczkai, la circa 2km de la stâlpul indicator, coboară din dreapta un drum cu marcajul bandă roşie (traseul nr.9). Cele două marcaje continuă împreună în amonte, până la o confluenţă triplă, într-o poiană largă, de unde iar se despart: banda roşie urcă spre stânga, iar traseul nostru continuă spre nord-vest şi urcă până la şaua dintre Ardaşcheia şi Vârful Ugerului (Colţul Roşu). Din şa pornesc două marcaje: spre stânga, o potecă marcată cu punct roşu urcă pe Vârful Ugerului (1285m), de unde avem o privelişte extraordinară asupra Văii Arieşului şi asupra versantului sudic al Munţilor Gilăului, cu amfiteatrul stâncos al Scăriţei-Belioara.

O altă potecă din şa o ia spre nord-est, cu marcajul punct albastru, spre Rimetea, ocolind spre nord creasta Ardaşcheii. Marcajul cruce albastră continuă spre nord, coborând pe o vale largă spre Vidolm, unde putem ajunge într-o oră şi jumătate. Marcajul se termină la podul peste Arieş, ajungând pe şoseaua DN75.