» Colţeşti - Valea Siloşului - Platoul Bedeleu - Ponorul Vânătare (Peştera Dâlbina)
Marcaj: bandă albastră; Lungime: 10,5km; Diferenţă de nivel: 630m; Timp de mers: 4,5 ore.

 Traseul porneşte din centrul satului Colţeşti, alături de traseele marcate cu triunghi albastru şi cruce albastră, în direcţia nord-vest. La capătul satului, la un stâlp indicator, marcajele se despart: crucea albastră (traseul nr.10) continuă pe Valea Muntelui în sus, iar banda albastră şi triunghiul albastru fac o cotire la stânga spre sud, trecând peste piciorul crestei pe care se găsesc ruinele cetăţii.

Urcăm pe un drum de care circa400m, până la un nou jalon metalic, de unde triunghiul albastru urcă în dreapta spre cetate, iar banda albastră traversează Pârâul Cetăţii, şi apoi, după 800m, ajunge pe un drum ce urmează Valea Siloşului. După scurt timp, drumul intră în pădure, iar după circa 1,5km traversează pârâul Siloş, se îndepărtează de vale circa 1200m şi iese din pădure, apropiindu-se din nou de pârâu. Pe firul văii, în zona ocolită, se găsesc două cascade foarte greu accesibile.

După ce ieşim din pădure (960m), urcăm într-o vale largă spre vest, până la un izvor. Cu puţin înainte de a ajunge în şa, ne întâlnim cu marcajul bandă roşie (traseul nr.9), ce vine din dreapta, din valea Pârâului Muntelui. În continuare, cele 2 trasee merg împreună şi în curând ajung pe Platoul Bedeleului, în şaua între Dealul Cireşului şi Vârful Cornului (1155m). cu puţin după şa, marcajul bandă albastră, foarte greu de urmărit, trece în stânga, depăşeşte un bot de deal pleşuv şi coboară spre sud-vest, ajungând pe o coamă între două doline, unde se întâlneşte din nou cu traseul nr.9 (bandă roşie), şi unde are ramificaţie şi traseul nr.13 (crucea roşie), spre peştera Poarta Zmeilor.

Cu puţin mai în amonte, în dreptul unui izvor, marcajul cruce roşie se desparte, mergând spre sud-est. cele două marcaje (bandă albastră şi bandă roşie) continuă spre sud şi, trecând pe lângă un şir de doline şi peste o şa dintre păduri, ajungem la locul numit La Rogoaze. Aici găsim o mică casă de piatră a ciurdaşilor, de unde doar la 3-400m spre est se găseşte izvorul Pârâului Bedeleu.

De la casa de piatră, cele două trasee urcă spre vest, pe o vale lată, deschisă circa 600m, după care, ocolind spre sud printre doline, ajunge pe o şa. În continuare, cele două marcaje se despart: traseul nr.9 (bandă roşie), ocolind înălţimea Prislopului, urcă spre sud-est, în şaua dintre Prislop şi Secu. Traseul nostru cu bandă albastră coboară în continuare spre sud-vest, către ponorul Vânătare, trecem printr-o şa stâncoasă şi coborâm lângă nişte sălaşe de vară şi, după un timp, ajungem la un drum pe care conduce traseul nr.12 cu cruce albastră. Aici, unde găsim şi o cruce, se termină traseul nostru.

Traseul întâlnit cu cruce albastră vine din Sălciua, trece la peştera Huda lui Păpară şi, prin Valea Poienii şi prin Brădeşti, conduce la Cheile Râmeţului. De la acest punct al traseului, la 300m spre vest sub noi, pe fundul văii, se găseşte ponorul Vânătare sau Peştera Dâlbina. Aici trec în subteran atât apele Văii Ponorului, cât şi apele Văii Poienii. De aici putem vizita atât ponorul, cât şi izbucul minunat al acestor ape la peştera Huda lui Păpară, urmând marcajul cruce albastră spre nord-vest.