»Cabana Râmeţ - Întregalde - Lacul Ighiel - Valea Ampoiţei.
   Marcaj: cruce galbenă; Lungime: 40km , diferenţa de nivel:1250 m; Timp de mers: 15 ore.
Traseul este indicat de a fi parcurs în două zile, cu înnoptare la Întregalde. De la cabană, marcajul porneşte pe drumul carosabil în amonte, împreună cu marcajele triunghi albastru şi cruce albastră, iar de la capătul drumului carosabil urcă pe stânga (spre sud), pe un bot de deal, pe un drum de care, ce duce la Tecşeşti. De aici, traseul urcă tot spre sud, până în şaua dintre Piatra Cetii şi Muntele Cetii, unde se intersectează cu marcajul triunghi roşu (traseul nr. 4), după care coboară în Valea Galdei, pe drumul carosabil, la doikm de începutul Cheilor Întregalde. Traseul în continuare urmăreşte acest drum spre vest (spre dreapta), trece prin frumoasa cheie şi după circa o oră ajunge în comuna Întregalde.

Traseul de la Întregalde, continuă pe drumul carosabil în amonte (spre sud-vest) până la bifurcaţia drumului auto, de unde marcajul vechi continuă pe un drum de care, între cele două drumuri carosabile, însă noi propunem continuarea traseului pe drumul din stânga, pe Valea Găldiţei, că aşa avem ocazia să trecem şi prin scurta Cheia Găldiţei.

La 700 m de la bifurcaţie, ajungem la confluenţa Pârâul Turcului, în dreptul căruia trece marcajul triunghi roşu nr.5 spre Piatra Craivei. Urmând traseul nostru, rămânem pe drumul carosabil, care duce spre Necrileşti şi apoi spre Sfârcea. Din satul Necrileşti urcăm în direcţia generală sud vest. Aceasta o putem realiza în două variante. O variantă este urcarea pe un drum de tractor, încă de la începutul satului, spre sud-est, care după doikm ne scoate în Poiana Ascunsă, unde apucăm un marcaj  cu banda roşie, ce ne conduce spre vest, pe Platoul Ciumerna. Cealaltă variantă este de a urca pe un drum forestier, ce începe din capătul superior al satului în direcţie est-sud-est, şi apoi după unkm de pe aceasta să trecem pe o potecă ce urcă spre sud-vest, care ne scoate pe platou, sub vârful Piatra Arsă.

Acolo intersectăm marcajul banda roşie al traseului nr. 1, apoi traversând platoul carstic Ciumerna, spre sud  între doline şi lapiezuri,şi împreună cu traseul nr.6 urmăm o vale, ce ne duce până la frumosul lac Iezerul Ighiel. Pe lângă lac urcăm spre sud pe lângă o vale mică, până în Vârful Prislopului (1032 m). De aici coborând spre sud-est, apoi spre sud, ajungem în Lunca Ampoiţei. În continuare, deja pe drum carosabil, coborâm prin Cheile Ampoiţei şi după 11km ajungem pe şoseaua DN74 (Alba Iulia - Zlatna).